Dupa aproape 6 ani de la ultimul meu post in acest jurnal, si urmare a email-urilor primite de la cititorii jurnalului care ma intreaba “Cum e in Australia dupa atatia ani?”, am decis sa raspund prin acest “post scriptum”. Nu intentionez sa mai scriu, postul de mai jos va ramane o exceptie de la regula mea de a nu mai continua acest jurnal, consider ca am dreptul la intimitate si ca nu mai am ce spune nou si interesant despre Australia, tot ce am avut de spus am scris in acest jurnal.
Nu am vrut si nu vreau sa devin un ceea ce se numeste acum “blogger”, desi am fost printre primii care a creat un blog inca dinainte ca aceste website-uri sa devina la moda. Nu e relevant nici faptul ca am socializat pe internet inaintea exploziei retelelor de socializare, am creat un website de la zero unde mi-am descris viata de zi cu zi intr-o maniera interesanta si utila dupa parerea mea. Ceea ce e important e ca am fost citit, iar jurnalul meu australian a fost apreciat de foarte multi dintre dumneavoastra. Va multumesc pentru acesta!
Totodata, dat fiind ca de 6 ani n-am mai schimbat nimic la site, am considerat necesar sa modific interfata jurnalului si sa fac un website modern si interactiv. Am dat posibilitatea cititorilor sa faca cunoscute (share) articolele mele in principalele retele de socializare (Google +1, Google Buzz, StumbleUpon, Digg, Delicious,Twitter si Facebook), sa placa (“Like”) sau sa voteze (“Rate”) un articol. De asemenea, cititorii care se inregistreaza pe site pot acum sa comenteze posturile mele si sa interactioneze intre ei. In limita timpului disponibil voi comenta si eu atunci cand voi considera necesar.
Le multumesc si celor care mi-au scris, am citit cu interes email-urile domniilor voastre dar din pacate nu mi-am gasit timp sa le raspund. Va rog sa considerati acest articol ca un raspuns…
Multi dintre cititori imi cer sfaturi, imi prezinta situatia lor si ma intreaba daca au sanse de emigrare. Nu imi permit sa dau aceste sfaturi din trei motive: primul si cel mai important este ca nu am calificarea necesara de a da sfaturi in privinta emigrarii, nu pot sa ma transform intr-o sursa de informatii din acest domeniu pentru ca nu sunt un agent de emigrare care are in fisa postului aceasta indatorire; in al doilea rand, nu mai sunt la curent cu legile in privinta emigrarii care in sase ani de zile s-au schimbat de cateva ori, ar fi nedrept si imoral din partea mea sa sfatuiesc pe cineva in aceste conditii. Si in ultimul rand nu am timpul necesar acordarii de asistenta in emigrare, primesc zilnic cateva emailuri de la cititori, fizic nu as avea timp sa raspund fiecaruia; nu pot face selectii de genul: la acesta o sa raspund, dar la acesta nu, este exclus asa ceva. Sigur ca din punct de vedere uman as vrea sa ajut, sincer imi pare rau ca nu pot face mai mult. Sunt in cautarea unei solutii pentru aceasta situatie, dar in acest moment, mai mult decat acest website si link-urle puse la dispozitia dumneavoastra nu am ce sa fac decamdata…
Cum e Australia dupa 6 ani? E la fel de frumoasa, poate chiar mai frumoasa decat la inceput! Am devenit cetatean Australian (si sunt mandru de asta!), am o sotie frumoasa si buna, am un job excelent si locuiesc intr-o casa spatioasa intr-o suburbie linistita. Viata mea a…evoluat.
Anul acesta am fost in Romania, prima data dupa 6 ani si m-am simtit bine acolo, dar tara mea este Australia, aici e patria mea si aici mi-e bine. Multa lume m-a intrebat “De ce nu te intorci? Uite, a crescut si la noi nivelul de trai, s-au construit atatea, suntem in UE, deci ne dezvoltam”.
In primul rand ca nu cred in UE, cred ca am zis-o si acum 6 ani undeva in jurnalul meu, se pare ca timpul mi-a dat dreptate. Putini stiu ca bazele UE au fost create in 1957 prin tratatul de la Roma, pe atunci se numea EEC (European Economic Community) sau “Piata Comuna” cum era popular cunoscuta. Aceasta “Common Market” la randul ei a evoluat din “Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului”, formata in 1950 de Franta, Germania, Italia, Luxembourg, Belgia si Olanda, pentru a ajuta relansarea industiei grele a acestor tari dupa efectele devastatoare ale celui de-al doilea razboi mondial. O piata comuna intre toate tarile Europei are sens si in ziua de azi, libera circulatie a marfurilor si serviciilor, a populatiei, toate acestea sunt lucruri bune, nimeni nu constesta aceste beneficii. Dar ce a devenit UE in 30 de ani? Acum UE are 27 de membri din care 15 sunt blocati cu o moneda unica (deci fara sistem monetar propriu, unul dintre simbolurile suveranitatii unui stat), e condusa de un grup elitist format din birocrati de profesie si are un “Parlament European” alcatuit de politicieni care au prea putine legaturi cu populatia a caror tari se presupune ca le reprezinta…Deci se poate spune fara a gresi ca Uniunea Europeana a devenit o uriasa institutie birocratica fara nici un fel de relevanta la nivelul tarilor componente, e o utopie, un vis frumos dar care nu are un fundament solid. Nu poti impune legi si reguli unitare unor tari care in afara de faptul ca se afla pe acelasi continent nu au o alta legatura care sa le tina impreuna, care sa le uneasca. E vorba de limba, de cultura, de mentalitati, de diferentele dintre nord si sud, dintre bogati si de saraci….Nu exista in istorie nici un caz de uniuni sau confederatii inter-nationale care sa se fi dovedit viabila. Nu se poate vorbi de “natiunea europeana” sau de “statele unite ale europei”, acestea sunt concepte artificiale si false.
Despre “suntem pe drumul cel bun”, am vazut clar pe ce fel de drum suntem, faptul ca mi-a expirat pasaportul romanesc si n-am reusit sa-mi fac unul nou, ca nu mi-am putut inregistra casatoria in Romania si ca de abia, cu chiu cu vai, am reusit sa-mi fac cartea de identitate (la ce mi-o mai trebui!?), toate acestea spun multe despre “progres”.
Da, sunt malluri mai multe, masini mai multe, sosele mai bune dar acestea nu inseamna ca se traieste mai bine in Romania. De cand masina reprezinta un standard ridicat de viata? Poate in ochii unora care asculta ”am gagica cea mai tare si masina cea mai mare”. Si de cand numarul magazinelor a devenit un etalon al civilizatiei? Iar preturile sunt in multe cazuri la fel sau chiar mai mari decat in Australia (benzina de exemplu), ceea ce nu pot spune despre venituri.
Australia mi-a schimbat viata, am devenit mai linistit, mai relaxat…Dupa Napoleon Perdis am mai schimbat doua joburi, de patru ani lucrez la aceeasi companie in domeniul financiar bancar. Este cel mai lung job al meu de pana acum, ma simt excelent acolo, desi as putea avea multe de spus despre avantajele si dezavantajele de a lucra pentru o mare corporatie. Intr-un fel sau altul toti facem acest pact Faustian, nu cred ca exista cineva care sa poate spune ca are numai avantaje si nici un dezavantaj la locul de munca. Intotdeauna e loc de mai bine…
Australia nu e un loc idilic, nu toate sunt perfecte aici, dar avem un orizont, stim ceea ce vrem si incotro ne indreptam, simtim ca suntem sprijiniti de sistem, iar interactiunea cu autoritatile este mai mult decat placuta.
Pe plan material am tot ce imi doresc, pot spune ca nu-mi lipseste nimic. De fapt materialul a fost cel mai usor de indeplinit, m-am inconjurat de lucruri frumoase si utile intr-un timp foarte scurt. Stiu ca pentru foarte multi romani conteaza marimea televizorului din sufragerie, sau daca e plasma sau LCD. Acestea sunt lucruri care chiar n-au relevanta, sunt bunuri materiale pe care le cumperi doar pentru tine, pentru folosul tau si nu ca sa arate un standard de viata. Toata lumea are aici tot ce-i trebuie, depinde de gustul si prioritarile fiecaruia ce marca, ce marime sau de cate electrocasnice are nevoie.
La fel si cu masinile, am observat in Romania obsesia romanilor cu masinile. Ce rost are sa posezi un Porsche Cayenne cand tu n-ai bani sa-ti platesti intretinerea si locuiesti cu parintii, sunt lucruri care depasesc puterea mea de intelegere. A, daca vrei sa agati gagici (tute la fel ca tine, care au permanent mana in erectie prezentandu-si Louis Vuittonul fals “made in Indonesia”), daca vrei sa o arzi manelistic la volanul unei masini de lux, vrand astfel sa epatezi si sa arati ca esti un ghiorlan si un gibon, daca astea sunt prioritatile tale….be my guest…Eu ma bucur ca nu circulam pe aceleasi sosele, aici in Australia.
Am o masina frumoasa (rosie, cu doua usi, asa cum mi-am dorit dintotdeauna), pe care mi-am luat-o in rate si am platit-o in trei ani, locuiesc cu chirie intr-o casa decenta, spatioasa, intr-o suburbie verde, linistita, si sunt la cinci minute de statia de tren, lucru foarte important in Sydney. De ce nu mi-am luat casa? Pentru ca nu cred in proprietati, nu o am pe asta cu “real estate”. De fapt care posesie, despre ce vorbim noi aici? Posedam noi ceva cu adevarat? Azi suntem si maine…Si OK, lucrez pentru o banca, dar nu vreau sa si traiesc pentru o banca…
Mi-am indeplinit visul a de face o scoala in Australia, simteam ca acest lucru imi lipsea pentru a fi pe deplin integrat. Sunt recunoscator companiei la care lucrez acum pentru ca a platit integral studiile mele de Master in IT la Univestitatea din Sydney si ca m-a sustinut pe parcursul celor doi ani de studii.
Am vizitat multe locuri frumoase aici in Australia, este o bucurie pentru mine si sotia mea sa mergem in concediu sau intr-un weekend prelungit la Port Stephens sau in Blue Mountains. Avem aici tot ce ne trebuie, o viata frumoasa si fara griji importante, suntem linistiti si ne putem concentra pe ceea ce ne place sa facem in loc de pe ceea ce trebuie sa facem. Este foarte important acest lucru.
Nu pot sa-mi citesc propriul jurnal, am incercat sa citesc cateva posturi de la cap la coada si am renuntat. Pot insa compara impresiile mele de atunci cu ale unui copil care intra intr-un magazin cu dulciuri pentru prima data in viata lui. Acolo sunt multe prajituri, bomboane, inghetata si tort, iar bietul copil care nu a mai vazut in viata lui asa ceva e fascinat si uluit ca poate exista un asemenea loc. Am avut si poate ca mai am o inocenta primordiala, am fost si inca mai sunt un entuziast si un optimist…
Imi pastrez insa parerea ca Australia este un pamant binecuvantat, ca este o tara in care merita sa traiesti. Dupa sase ani aici, consider ca emigrarea mea a fost o buna idee, incurajez si pe altii sa faca acest pas dificil dar care mie mi-a adus linistea si echilibrul pe care le cautam in viata mea.
Ii multumesc sotiei mele pentru sprijinul, bunatatea si intelegerea de care a dat dovada pe parcursul acestor ani, fara ajutorul ei nu as fi reusit sa studiez si sa muncesc in acelasi timp, nu as fi putut sa-mi realizez acest vis. Datorita ei am avansat si pe plan profesional dar si uman, ea m-a sustinut, m-a inteles si m-a suportat intotdeauna. Ea este si va fi intotdeauna cel mai bun prieten al meu, un partener pe care ma pot baza si in care am deplina incredere. Sotiei mele Marcela ii dedic acest nou website.
Gabriel Neagu
(83 votes, average: 4.94 out of 5)
Loading ...
