20 august 2005

Pe la 11.45 am plecat spre Blacktown la familia de romani care m-a invitat la cina. Blacktown este in zona mov (dincolo de cea rosie, verde, galbena si roz) asa ca am platit 4.40 dolari pe un bilet dus-intors. Am ajuns acolo mai devreme si m-am plimbat un pic pe strazile din jurul statiei de tren, am intrat chiar intr-un centru comercial, WestPoint in zice. Asta e cam ca un Mall din Romania si se bazeaza pe aceleasi principii adica multe magazine de imbracaminte, incaltaminte, cosmetice, food, samd. Acolo se afla si un magazin Target care are cam de toate. Era lume destul de multa caci e sambata si e zi de cumparaturi, astia chiar cumparau nu erau ca mine doar cu privitul…

Pe la 13.20 m-am intalnit cu domnul Copaceanu care m-a luat cu masina de langa gara si am plecat spre casa lui. Domnul Copaceanu sau nea Ion ca mi-e mai simplu sa-i spun asa, are o casa foarte frumoasa, cu etaj si nu-i lipseste nimic. Familia lui m-a impresionat, sotia, fata, baiatul si viitoarea nora fiind niste oameni foarte primitori si foarte deschisi. Am luat pranzul impreuna cu toata familia Copaceanu, doua feluri de mancare+desert, exact ca la mama acasa in zi de duminica. Si pentru ca seara m-a prins tot la ei am luat si cina compusa din fructe, prajituri, si preferatele mele floricele de porumb.

Am discutat cu nea Ion si cu sotia dansului Petruta (o cheama ca pe mama mea) ore in sir fara sa ne plictisim si cred ca mai stateam inca pe atat caci sunt oameni pe care i-am simtit foarte aproproape. Si chiar daca eu nu impartasesc aceasi religie cu ei, eu fiind prin botez crestin ortodox (dar nepreadus la biserica, recunosc), eu le respect si le pretuiesc convingerile religioase.
Mi-au povestit cum au fugit din Romania in ’87, prin cate au trecut ca sa ajunga aici (o adevarata aventura), inceputurile grele ale integrarii in societatea Australiana. Acesti oameni au avut un curaj extraordinar, riscau sa fie impuscati de graniceri cand au trecut granita, dar au parasit acea tara pentru a trai mai bine, pentru a-si cladi un viitor mai bun pentru ei si copii lor. Asta e genul de oameni care imi plac, indrazneti, curajosi, oameni care ajungand intr-un punct al existentei lor in care se simteau limitati si blocati si-au luat viata in maini si au avut curajul de a face ceva, au avut ambitia sa reuseasca. Acesti oameni au muncit din greu ca sa ajunga aici, au infruntat toate problemele impreuna cu fruntea sus si in cele din urma au reusit. Au o casa de vis, doi copii amandoi cu studii (baiatul la Colegiu, fata la Universitate), au trei masini si o situatie materiala de invidiat. De ce? Pentru ca muncesc, pentru ca merita si pentru ca Dumnezeu a fost bun cu ei.

Australia iti da ceva ce nu vei putea avea niciodata in Romania, si anume bucuria de a trai. Si in plus aici ai speranta de a fi fericit…Caci fericirea o gasesti cand esti multumit profesional, material si sentimental. Profesional esti multumit cand iti place ce faci, cu ce te ocupi, material este satisfacut cand ai suficienti bani astfel incat sa nu-ti lipseasca nimic, sa traiesti bine adica sa ai o casa fumoasa, o masina buna, etc, iar sa fii implinit sentimental inseamna sa iubesti si sa fi iubit.
Am vazut azi o familie care are toate acestea, am intalnit romani fericiti.

This entry was posted in JurnalPosts and tagged , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply