17 septembrie 2005

M-am trezit la 6 AM, am mancat rapid niste nutella pe paine si am baut un ceai si am plecat pe o ploaie mocaneasca cu trenul in Grandville. De acolo m-au luat cu masina familia Copaceanu si am plecat spre Newcastle, asta e un oras la 129 km nord de Sydney, dar nu am ajuns chiar in el, ne-am oprit in apropierea lui. Sydey-ul e imens dar totusi are si el un capat. Orasul Sydney cu toate suburbiile sale se intinde pe 12.144 km patrati, asta e cam cat judetele Constanta si Tulcea (fara Delta Dunarii) la un loc:

judetul Contanta, 7071 km patrati
+
judetul Tulcea, 8499 km patrati
-
Delta Dunarii, 3446 km patrati
=12.104 km patrati

Pana la marginea orasului ai trenuri sau autobuze locale, mai departe poti merge cu un alt tip de trenuri (CountryLink) sau pe autostrazi. Dupa ce am iesit din Sydney am intrat pe “Sydney-Newcastle Freeway” asta e o autostrada care are cate trei linii pe un sens si trece prin munti, paduri, peste ape, prin zone de o salbaticie si o frumusete ce iti taie respiratia. In Australia daca autostrada trebuie sa treaca printr-un munte sau un deal, de multe ori ei taie muntele/dealul pur si simplu, uneori mergi kilometrii intregi printr-un canal sapat intre doi pereti stancosi verticali. Nu mai spun ca treci prin paduri care si intind cat vezi cu ochii, e fantastic sa vezi intinderea aia verde cum acopera dealuri si vai pe zeci de kilometrii…Am traversat Ku-ring-gai National Park caci asa se numeste padurea aceea nesfarsita, mergand in paralel cu o alta autotrastrada “Pacific Highway” (nu stiu de ce au costruit doua autostrazi paralele spre aceiasi directie), si am ajuns intr-un tinut numit Avondale.
Dupa prima parte a programului de la biserica am fost invitati la o familie de romani din Avondale. Toti romanii care cu care ne-am intalnit acolo la biserica, unii din Sydney altii din alte parti, au fost acasa la aceasta familie unde am mancat si am facut cunostinta. Si erau destui romani, cred ca in jur de cinci familii care venisera asa cum se obisnuieste aici, cu tot familionul. M-am intalnit si cu d-nul Cornel cu sotia, si cu d-nul Eugen…

Am mai spus si o mai spun, eu nu sunt tipul de om care sa stea deoparte, imi place sa fiu printre oameni si daca ei vorbesc aceiasi limba nativa placerea e si mai mare. Ca acesti oameni au convingeri religioase care difera de ale mele nu este nici o problema, toti suntem crestini si apoi ortodocsi, catolici, protestanti, baptisti, adventisti si ce alt cult crestin o mai fi. Trebuie sa vedem ceea ce ne uneste si nu ceea ce ne desparte, sa cautam punctele comune si pornind de aici sa cream legaturi intre noi. Si punctele comune sunt ca avem aceiasi Bilblie, vorbim aceiasi limba si traim in Australia care este acum patria noastra. Ca mergem la biserici diferite, ca avem profesii diferite, ca locuintele, masinile sau situatiile noastre materiale difera, astea sunt amanunte nesemnificative pentru o persoana inteligenta si rationala.
Ratiunea sau gandirea par procese ce tin doar de individ si de natura fizica a fiintei insa nimic nu poate exista fara Dumnezeu, logica noastra merge pana la un anumit punct dincolo de care suntem “helpless”.
In momentul in care cineva ma obliga sa merg la o anume biserica, cand cineva imi va spune ca DOAR biserica lui apartine lui Dumnezeu, ca doar acolo e BINE sa ma duc, consider ca acea persoana nu intelege ce inseamna a fi crestin, ca nu e capabil sa priveasca dincolo de dogmele unei religii. Un astfel de om “mimeaza” credinta pe care o foloseste doar scopurilor si intereselor sale imediate.
Am fost criticat uneori in mod direct alteori indirect din cauza ca sunt “prea ecumenic”, ca “de ce ma duc la aia”. Ma duc unde ma duc pentru ca-mi face placere, pentru ca asa vreau eu. Pentru ca odata o sa intru si intr-o moschee, intr-o sinagoga sau intr-un templu Budist, si acolo sunt oameni ca si mine, au tot doua maini, doua picioare, doi ochi si o inima. Daca ma voi duce in jungla sa traiesc printre maimute atunci sa va faceti probleme pentru mine, atunci inseamna ca ceva nu este in regula si ca e momentul sa va exprimati criticismul si rautatea la adresa mea.

Azi la biserica asta a fost un eveniment deosebit, era un “Spring Festival”. Toata biserica era impodobita cu multe flori iar in fata era o scena cu un foarte frumos aranjament avand ca tema sosirea primaverii, natura care reinvie.
Am vazut un program artistic extraodinar de frumos si as remarca aici corul foarte bun, pianistii de valoare, cantaretii Folk sau County care au creat o atmosfera de sarbatoare. Mi-a placut Chopin (Nocturn in B Major), Mapuana by Laninsang la chitara hawaiana (e spectaculoasa muzica aia!), un octet care a interpretat un foarte frumos “Pie Jesu”, un tenor si corul care a cantat “Sanctus” si inaltatorul “Battle Hymn Of The Republic” cantat de doua coruri reunite si acompaniat de pian si orga. Dar mi-a placut si muzica country cantata la chitara si chitara bass de niste “true Australians”. A fost o experienta cu totul speciala, la un moment dat ma uitam la d-nul Copaceanu si cred ca fata mea exprima in acelasi timp mirare si bucurie ca pot asista la un astfel de concert cu o inalta incarcatura culturala aici “la tara” in Australia. Caci ne aflam in interiorul Australiei, in jur erau ferme si asezari (village) tipice zonei “country-side”. Am vazut cai, vaci, tractoare totul parca desprinse dintr-un tablou idilic al unei vieti cotidiene fara griji. Acolo e mai rece, aerul e mai curat, si totul e foarte…in natura. Am vazut ferme imprejmuite exact ca in filme (Dallas), am vazut oameni calare, case care nu se deosebeau deloc de cele din Sydney. Cred ca atunci cand o sa ma retrag, la batranete, o sa-mi cumpar o casuta sau chiar o ferma daca o sa am bani aici la tara, si o sa traiesc acolo doar cu babuta mea intr-o “splendida si suverana” contemplare a vietii.

Pana la pensie mai e mult, ce sa zic, eu nici macar un job n-am inca. :) Eh, toate la timpul lor, no worries, voi realiza tot ce mi-am propus si mai mult decat atata. ;)

M-am relaxat si m-am simtit excelent azi printre Romanii mei Australieni. Acesti oameni s-au integrat foarte bine aici si asa cum spune si un frumos cantec country pe care l-am auzit azi “You’ve got to stop and smell the roses”. Caci da, in Australia ai timp sa te opresti si sa mirosi trandafirii, aici viata e frumoasa.

This entry was posted in JurnalPosts and tagged , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply