3 octombrie 2005

“Tigers” au castigat finala NRL!!! Sydney-ul e cel mai tare, Swans si Tigers sunt cele mai bune echipe din Australia la footbal respectiv rugby. Sunt mandru de orasul meu!

Astazi a fost o zi in care m-am relaxat, cel putin in a doua parte a ei. Dimineata am facut curatenie generala adica am dat cu aspiratorul (Jaguarul meu cel nou ;) ), am sters praful si am facut curatenie in bucatarie si in baie. Am curatat si petele de pe covorul din living room, pete pe care le-am “produs” tot eu cand imi faceam pantofii cu crema…

Azi au fost 33 de grade afara, se face din ce in ce mai cald pe masura ce vara se apropie. Asa ca mi-am luat pantalonii scurti (gen “Pistruiatul”), un tricou rosu pe care scrie “Bondi Beach Surf Patrol” si o sticla cu apa si am plecat in oras.
Pe la ora 13 am ajuns la agentia de joburi cu gandul sa aplic pe internet pentru slujbe in IT, insa stupoare, era inchis! Si majoritatea magazinelor de pe strada erau inchise de parca era o zi de duminica, nu luni. Mai tarziu am aflat ca azi e o zi de sarbatoare publica in statul New South Wales si anume “Labour Day”. De “ziua muncii” nu munceste nimeni din sectorul guvernamental, dar si bancile sau alte institutii private au fost inchise azi. Pe la ora 14 ma plimbam prin CBD si era foarte putina lume pe strazi.

Dupa ce am vazut ca e inchis la agentia de joburi am plecat cu trenul in Kings Cross la internet dar n-am stat mult pe acolo caci era prea cald, aia n-au aer conditionat, au doar niste ventilatoare care nu prea fac fatza zapuselii. Asa ca m-am dus prin centru in CBD sa colind magazinele. Nu e bine sa faci asta cand ai ceva bani in portofel, caci in mod sigur o sa-i faci praf pe toti…N-am putut sa ma abtin si mi-am luat trei tricouri tare frumoase, doua la 12.5 AUD si unul la 10 AUD.

Pe la 17 seara am ajuns la “Rock Café” in George Street, asta face parte din vestitul lant de restaurante “Hollywood Rock Café”. N-am intrat inauntru, in schimb am intrat vis a vis la “Hoyts Greater Union”. Acesta e un complex de cinematografe de genul “Hollywood Multiplex” din Mall-urile din Romania, insa mult mai mare si ca numar de cinematografe si ca numar de locuri din sala. Au trecut trei luni de cand nu mai vazusem un film asa ca mi-am zis sa-mi inchei ziua asta de odihna cu un film bun, primul film vazut in Australia. Si ce putea fi mai potrivit decat un movie cu un aussie atentic, Russell Crowe, unul din actorii mei preferati (cine poate uita “The Gladiator”, “A beautiful mind”…).
Asa ca am platit 15.50 AUD pe un bilet si am intrat la “Cinderella Man”, nu inainte de a-mi cumpara un jumbo size pack compus dintr-o cutie imensa de popcorn si o “canistra” de coca-cola de 1 litru, cu 10.50 AUD amandoua. Ca daca e distractie, DISTRACTIE sa fie…Pai cand “work hard” trebuie si sa “play hard” nu-i asa?

Cinematograful in general si filmele in special vor ramane o distractie favorita a mea, in Romania vedeam minim 2-3 filme pe saptamana. Bineinteles ca majoritatea le luam de pe internet in varianta DivX…Le descarcam cu softuri de “file sharing” noaptea pe computerele de la servici, ca daca tot “pastoream” tot ceea ce tinea de IT din firma aveam toate drepturile pe serverele alea. Ehe….ce vremuri…

Inainte de film au fost vreo 10 minute de reclame. Era una in care se spunea ca “piracy is a crime” si ca trebuie neaparat sa o raportezi. Pai o fi aici in Australia unde un DVD costa 15-20 de AUD si un salariu mic este 3000 AUD, nu si in Romania unde un film pe DVD este 70-80 de lei iar un salariu bunicel este 1000 de lei (din astia noi). Mi-am luat si eu vreo patru DVD-uri pe cand eram in Ro, dar ma durea inima cand dadeam 800.000 pe unul la Media Galaxy cand la o taraba in Universitate acelasi DVD il puteam lua cu 150.000 de lei.
Cand o sa coste un DVD in Romania 8 lei (noi) atunci o sa se reduca pirateria sau downloadul de pe internet a versiunilor DivX ale unui movie…

Mi-a placut tare mult filmul de azi, pe scurt e povestea unui boxer (James J. Braddock) caruia i se acorda a doua sansa si care lupta pentru sansa asta cu stoicism, decenta si determinare. Dupa ce isi rupe mana stanga intr-o lupta, e nevoit sa lucreze in port la descarcat saci pentru a-si intretine familia. Acolo isi intareste mana dreapta, revine in ring si devine campion mondial.

In timpul recesiunii din anii ’30 cand 15 milioane de americani nu aveau job, Braddock-“The Bulldog of Bergen” devine un simbol al sperantei pentru cei fara slujbe. Meciul cu Max Baer care era campionul mondial al categoriei usoare si care omorase doi oameni in ring, este fantastic si demonstreaza nu numai taria de caracter a acestui irlandez dar si triumful celor care cred in ei, care valorifica a doua sansa pe care poate ca o au doar odata in viata. Filmul asta arata cum trebuie sa privesti lucrurile cand lucrurile nu merg bine (adica merg prost, ce sa mai….), ca trebuie sa nu-ti pierzi speranta si sa strangi din dinti cand iti este greu pentru ca inevitabil lucrurile bune se intampla celor ce cred in ele.

Scenele de box sunt absolut extraordinare, simti ca esti acolo, participi la fiecare lovitura…Boxul este un sport visceral, brutal, sangeros si dramatic. Inclestarea din ringul de box desteapta in noi instincte ancestrale care arata ca in ciuda evolutiei umanitati suntem tot niste animale inzestrate cu ratiune. Ne place sa vedem o lupta, sa auzim oasele trosnind, sa vedem transpiratia si sangele siroind, sa simtim adrenalina in inima noastra. Singurul loc unde oamenii isi mai pot etala salbaticia (in sensul bun al acestui cuvant caci sunt si multe conotatii negative ale cuvantului “salbatic”) este sportul iar boxul este maximul de “jungla” in care ne putem manifesta.

Si apropos de “animale inzestrate cu ratiune”, imi cer scuze de pe acum daca am jignit pe cineva cu afirmatia asta. Cred in Dumnezeu dar sunt de acord cu teoria Darwin-ista a evolutiei speciilor. E cam ciudat sa-l amesteci pe Dumnezeu cu evolutia naturala, poate fi considerata chiar o blasfemie de catre persoane mai mult sau mai putin religioase. Insa astea sunt parerile mele, credintele mele particulare, nu sunt o persoana model si nici n-am de gand sa devin asa ceva.

Mi-a placut ce scria la intrarea intr-o biserica aici in Sydney:
Two great truths:
1. There is a God.
2. You are not Him.

Specific Australian…

This entry was posted in JurnalPosts and tagged , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply